Vlad Odobescu
vlad.odobescu@gmail.com
I am a freelance feature writer and fixer, a member of the Romanian Centre for Investigative Journalism, a correspondent for Associated Reporters Abroad, a media network based in Berlin, Germany, and for Casa Jurnalistului, an independent media platform.
Between October and December 2015, I worked with the Institute for Human Sciences (Institut für die Wissenschaften vom Menschen – IWM) in Vienna, Austria, as a Milena Jesenska Fellow.
My experience ranges from Evenimentul zilei, a prominent Romanian newspaper to working as a former editor of Yahoo! News Romania. Between January and March 2013, I was a reporter-in-residence with The New England Center for Investigative Reporting (NECIR) in Boston. My articles have been published in New Statesmen, USA Today, Süddeutsche Zeitung and Der Standard, among others.
I won multiple awards and fellowships, including the first prize of the Balkan Fellowship for Journalistic Excellence in 2013, the prize for best feature writing awarded by the Romanian Press Club in 2012 and the “European Reporter 2011,” a competition organized by The Representation of the European Commission in Romania.
Between August 2014 and April 2015, I was a visiting fellow for the Hubert H. Humphrey Fellowship in Journalism at the Walter Cronkite School of Journalism and Mass Communication (ASU) in Phoenix, Arizona. From early May until mid-June, I worked as a professional affiliate with the Center for Investigative Reporting / Reveal in California.
I hold a Bachelor’s degree in Journalism at “Alexandru Ioan Cuza” University in Iași, Romania and I am currently doing a Master’s degree in Anthropology at the National School of Political Science and Public Administration in Bucharest, Romania.
—-
O să scriu reportajul ăsta
Ar trebui de-acum să intru. Sindicalistul Costel Rotaru mă aşteaptă în birou şi eu continui să mă învârt pe-aici, prin faţa şirului de hale cârpite. Încerc să reţin – pentru partea de atmosferă – gesturi şi chipuri din şirul de muncitori ieşiţi la soare, verific încă o dată reportofonul, caut pagini libere în carneţel, ca un ziarist profesionist. Îmi caut de fapt bătaia potrivită a inimii şi nu pare cu putinţă: sunt un timid incurabil, e clar, şi n-am ce căuta în presă. Eram un bou pe când credeam că tocmai aici mi-e scăparea, într-o meserie total opusă alcătuirii mele. Ca şi cum ăia care leşină când văd sânge dau la Medicină. Acum sunt un bou cu reportofon de împrumut, în faţa unei uzine de la capătul Iaşului, şi-mi blestem zilele.
Nu înţeleg alcătuirea oamenilor, oricât aş vrea: pe unii îi dispreţuiesc, pe alţii îi admir fără rezerve, de cei mai mulţi mi-e frică. N-am destule nuanţe, nu-i pot afla, mi-e jenă să pun întrebări banale, darămite să-i pun în dificultate. E martie 2006, am ajuns în anul patru de facultate, iar de trei ani urc zilnic scările Casei de Cultură a Studenţilor, până la uşa redacţiei „Opinia studenţească”. Mai toţi colegii mei au scris câte un reportaj mare, unii au umplut de zeci de ori paginile 10-11 ale revistei, cele mai grele şi înfricoşătoare pagini din lume, alea care conţin oameni vii.
Până acum am fentat presa cu ştiri, tablete şi minuscule reportaje de atmosferă. Nimeni nu mi-a reproşat vreodată ceva, am primit chiar „titlul” de redactor-şef adjunct pentru mărunte treburi corect făcute. La început, cei din jur mă îndemnaseră să fac mai mult, însă de la o vreme s-au obişnuit cu mine aşa. Tocmai lipsa asta de aşteptări mă roade acum. O să vorbesc cu sindicalistul Costel Rotaru şi o să scriu reportajul ăsta, fie ce-o fi.
Nu e cine ştie ce subiect, dar e-al meu: au trecut aproape şase ani de când Virgil Săhleanu, lider sindical la Tepro Iaşi, era asasinat la comandă. Firul apucat de anchetatori a dus până sus, la conducerea de la acea vreme a companiei. Însă nu de istoria cazului vreau să mă ocup, ci de prezentul uzinei. Pentru asta trebuie să vorbesc numaidecât cu Costel Rotaru.
Trag aer în piept, las buletinul la intrare. Înăuntru e întuneric, dintr-o hală vecină se aud ciocane, strunguri şi înjurături. Undeva în stânga, dincolo de o uşă, e Costel Rotaru: un bărbat nici bun, nici rău, nici înfricoşător, nici blând, care fumează, bea cafele reci şi aşteaptă să-mi vorbească.
Vlad Odobescu
Publicat în Revista “Carevasăzică” #4, mai 2012