filme porno
filme xxx
filme porno romanesti
filme xxx
filme porno romanesti
filme xxx
filme porno romanesti

CURTEA DE ARGEŞ-MIOVENI. 46 de kilometri despart hăul crizei de bunăstare

Mioveni. Foto: Răzvan Vălcăneanţu

Mioveni. Foto: Răzvan Vălcăneanţu

Mioveniul, localitate ridicată în comunism, a depăşit deruta de moment a capitalismului. Curtea de Argeş rămâne îngheţată în propriul trecut.

Se zice că Mioveniul e primul oraş din România care a ieşit din criză. Reţeta sa de succes e simplă: au venit nişte francezi, au făcut o maşină ieftină şi au vândut-o bine, mai ales în străinătate. La câteva zeci de kilometri distanţă, Curtea de Argeş îşi continuă căderea începută imediat după Revoluţie. Mulţi angajatori au dispărut, iar întreprinderile rămase riscă să fie puse pe butuci de acţionari “aventurieri”. EVZ vă propune două perspective asupra României de azi, imagini din două oraşe comparabile ca număr de locuitori, dar cu destine paralele.Mioveni: “Vezi lumea cu zâmbetul pe faţă, mai veselă”

Iepurii ies din cuşti şi adulmecă îndelung, e o nouă zi cu soare la Mioveni. În ţarcul din faţa primăriei mai sunt câteva ouă colorate în galben şi roşu, un iepure cât omul, cu nas roşu şi papion, un miel şi câţiva pui imenşi şi inerţi, rămăşite ale sărbătorilor pascale. Dincoace de gard sunt aliniate ghivece cu palmieri gata să reziste la temperaturi de minus 18 grade Celsius. Vor mai fi aduse 5.000 de gladiole, trandafiri pe arcade şi bonsai, iar întreaga operaţiune de înfrumuseţare va ajunge astfel la 25.000 de lei. Oraşul Mioveni, fosta comună Colibaşi, vrea să facă un pas hotărât de la statutul de localitate-dormitor la cel de paradis exotic cu asfalt, creşe, catedrală şi canalizare. Bani ar fi: bugetul pentru acest an se ridică la 92 de milioane de lei, din care două treimi provin de pe platforma industrială Dacia.

Puşi la adăpostul fabricii de autoturisme şi a industriei care o înconjoară, majoritatea cetăţenilor din Mioveni au fost nevoiţi să deschidă televizoarele şi să-şi viziteze rudele împrăştiate prin ţară, dacă au ţinut să afle ce e aia criză.

“Vezi lumea cu zâmbetul pe faţă, mai veselă. În alte oraşe, unde nu e nimic, oamenii sunt crispaţi şi nu le vine să zâmbească. Dacă l-ai atins pe unul cu ceva, imediat te ia la rost. Aici nu”, sintetizează actuala stare de fapt Petre Buzoianu, 63 de ani. S-a angajat la Dacia în 1975, a muncit acolo până în 1992, când s-a privatizat. Şi-a deschis o brutărie-patiserie cu desfacere şi – în timp – patru magazine în care vinde produse proprii. “Să ştiţi că cifra de afaceri a fost mai bună decât anul trecut. Mult n-a fost, dar s-a simţit”, socoteşte domnul Buzoianu.

Sindicalistul Iordache: “Nu mai am forţă”

Avântul puterii de cumpărare se vede şi dincolo de vitrinele patiseriilor domnului Buzoianu. Sunt patru magazine mari în Mioveni – Kaufland, Plus, Penny Market şi Profi – fiecare dintre ele trebuie să-şi fi făcut un plan serios înainte de inaugurare, nu s-ar fi aruncat pur şi simplu într-un oraş cu doar 35.000 de locuitori. În ecuaţia comercianţilor a intrat, desigur, şi salariul minim negociat la Dacia: 1.900 de lei. Constructorul francez are 14.000 de angajaţi, iar alţi 8.000 de oameni lucrează pe platformă, pentru furnizori. Peste 5.000 de cereri de angajare sunt în aşteptare. “Numai vreo doi-trei de la Poliţia Comunitară nu şi-au pus CV-urile la Dacia”, susţine viceprimarul Aurel Costache şi nu-i lucru de mirare: în timp ce, înaintea Crăciunului trecut, poliţiştii ridicau 500 de lei salariu, angajaţii din fabrică luau 700 de lei primă.

Astfel de diferenţe au dus la o mulţumire de sine oarecum nesănătoasă în rândul angajaţilor de pe platformă, consideră vicepreşedintele Sindicatului Automobile Dacia, Ion Iordache. “Mulţumirea asta este indusă de sărăcia din România. «Noi avem 2.000 de lei, ăia s-au dus la 1.200, la 700. Ce dracu’ să mai zicem?», aşa se întreabă oamenii. Şi eu, ca sindicalist, nu mai am forţă. Pot să lucrez cu oameni determinaţi, care-şi doresc”, aşa arată mica sa dramă de sindicalist pur-sânge.

Euforia

Cât poţi întinde totuşi coarda? Viceprimarul Aurel Costache se înfioară la un gând: cum ar fi ca, într-o zi fatală, constructorul să decidă că i-ar fi mai bine să dea salarii mai mici, în altă ţară. “Nu vreau să mă gândesc la ce-ar fi. Dar cel puţin doi-trei ani dacă prindem să ducem la capăt investiţiile pe care le avem acum, un strict necesar pentru toată populaţia vom avea”. Strictul necesar, plus nişte iepuri, trandafiri şi palmieri.

Cu sau fără artificiile primăriei, starea de spirit a oraşului e excelentă. “Chiar euforică!”, precizează Gabriela, care tocmai îşi învaţă fetiţa să meargă, în parcul din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor. E cald, iar din difuzoarele instalate pe stâlpi se revarsă, între melodii, râsul prezentatorului de la radio.

La 11 luni după naştere, Gabriela aşteaptă un alt copil. Aproape de ora prânzului, Mioveniul e plin de cărucioare, ar fi nevoie de marcarea unor benzi pe trotuare. Anul trecut au fost înregistraţi 663 de nou-născuţi, cu 78 mai mulţi decât în 2009. O doză de optimism trebuie să fi contribuit la această evoluţie demografică.

“Eu zic că suntem una dintre familiile cu venit bun din Mioveni”, apreciază Gabriela. Până să intre în concediu de maternitate, femeia a lucrat la Finanţe. Soţul său e angajat al unui furnizor al fabricii Dacia, dar a primit o ofertă excelentă de la Ford, aşa că familia se va muta peste câteva săptămâni la Craiova. Gabrielei îi pare rău că pleacă din Mioveni, dar capitalismul nu lasă loc pentru nostalgii mărunte.

LECŢIA CAPITALISMULUI

“Se doreşte ca un salariat să lucreze direct pentru profit”

Sindicalistul Ion Iordache lucrează de 36 de ani la Dacia. Cea mai grea perioadă din istoria fabricii – şi implicit a Mioveniului – a fost la începutul anilor 2000, când au venit francezii, susţine el. S-a tăiat atunci în carne vie: au rămas 14.000 de oameni, dintr-un total de aproximativ 30.000. “Ni s-a explicat că trebuie să facem restructurare, că altfel o mierlim toţi. A fost o durere cumplită pentru locuitorii oraşului Mioveni. 16.000 de capi de familie, 16.000 de salariaţi au fost restructuraţi. Cu plăţi compensatorii, dar asta nu i-a încălzit cu nimic”, explică Iordache. Se ajunsese la acel număr halucinant de angajaţi ca urmare a politicii de tip neo-comunist aplicate de stat: fabrica mergea dezastruos, se producea în gol, şi totuşi oamenii fuseseră băgaţi în producţie pentru că n-aveau unde altundeva să meargă. Nu putea fi vorba de profit, era doar supravieţuire.

Şi autorităţile locale au avut nevoie de răbdare la început. Au învăţat, practic, din eşecurile de tranziţie ale altora. “Acum câţiva ani, când venea un investitor, toată lumea zicea: «să-l jupuim acum!». Trebuie să-l laşi să se aşeze, să-l ajuţi să se dezvolte şi după aia veniturile vin de la sine”, consideră primarul din Mioveni, Ion Georgescu.

Ce mai încearcă francezii

În timp, o mare parte din cei disponibilizaţi şi-au găsit de lucru la furnizorii aciuaţi pe lângă fabrică. Apoi au început să crească şi salariile. “Din 2008 încoace, negocierile la Dacia s-au derulat bine. Când România a intrat în criză, noi nu am înregistrat acest lucru şi am făcut negocieri normale”, spune sindicalistul.

În shimb, francezii vor să schimbe acum încet, aşezat, mentalităţile locale. Orele suplimentare plătite bine şi mesele gratuite la fabrică îi leagă, în mod inevitabil, pe oameni de locul de muncă. “În Mioveni, oamenii lucrau la uzină, veneau în blocurile astea triste şi dormeau, apoi făceau week-end-urile la ţară. Fiind din partea locului, oamenii au case, păduri, au preluat de la părinţi moşteniri. În lumea capitalistă, se doreşte ca un salariat să lucreze direct pentru profit. Nu te mai lasă să ai şi libertăţile de care vorbeam eu: a avea o moştenire la ţară. Se doreşte ca un angajat să fie devotat muncii sale, să muncească şi să se ducă acasă. Ceea ce nu prea a reuşit”, arată Iordache.

Infografic: Gabriel Spanache (EVZ)

Infografic: Gabriel Spanache (EVZ)

Curtea de Argeş: “E păcat de tineret”

Curtea de Arges. Foto: Răzvan Vălcăneanţu

Curtea de Arges. Foto: Răzvan Vălcăneanţu

“E păcat de tineret. Uitaţi-i: se plimbă prin parc!”, zice cu amărăciune Nicolae Spirea, 61 de ani, în timp ce urmăreşte cu degetul câţiva tineri care se îndepărtează pe alei. Din punctul său de vedere, Curtea de Argeş a avut totul la îndemână şi a ieşit totuşi din cursă. “Era o zonă mult mai bună decât Piteştiul, faţă de mărimea oraşului. A fost şi zonă forestieră, şi zonă turistică. Dar s-a ales praful. (…) S-au desfiinţat şcolile de meserii, care erau ceva. Am avut şcoală de meserii, însă, dacă industria a dispărut… Era croitorie, era tâmplărie. Acum ar fi foarte bună ca zonă turistică, dar nenorocirea e că nu sunt drumuri”, aşa rezumă Spirea drama oraşului său.

Primarul din Curtea de Argeş, Nicolae Diaconu, refuză din start o comparaţie cu Mioveniul, oraş cu un număr de locuitori similar: “Cred că au un buget de cinci-şase ori mai mare…”. Prăpastia dintre cele două localităţi nu e, la o primă vedere, chiar atât de adâncă: Curtea de Argeş are în acest an un buget de 55 de milioane de lei, cu 37 de milioane mai puţin decât localitatea aflată mai la sud. Mai intervine însă ceva: “Noi avem şase licee şi şase şcoli generale, pe care cheltuim cam jumătate din buget, în timp ce dânşii au un liceu şi câteva şcoli generale. Probabil la dânşii ponderea învăţământului e de vreo 20%”, accentuează primarul din Curtea de Argeş.

Tinerii sunt, din punctul de vedere al domnului Spirea, primele victime ale prăbuşirii municipiului: “Să-i vedeţi noaptea! Veneam odată de la Bucureşti, era bulevardul ăsta plin, plin! Noaptea la ora 1.00. Dacă n-au ce face: ziua dorm, noaptea ies şi se plimbă. La o cafea, stau prin parc cu un suc şi o cafea în faţă, s-a terminat. Şi a doua zi dorm. Asta-i viaţa, n-avem ce face! Fac liceul, dar unde se duc? Să faci o specialitate e greu şi costă. Cine poate şi ţine la facultate, e bine, cine nu, asta e”.

POVESTE TRASĂ LA INDIGO

“Dorim să ne păstrăm serviciile!”

Nu se poate zice că municipiul Curtea de Argeş a fost cuprins cu totul de amorţeală. Ieri după-amiază, platoul întreprinderii Electroargeş a găzduit o mişcare de protest. Omul de afaceri Cătălin Chelu, principalul acţionar, este acuzat de sindicalişti că a încasat dividende de 2,7 milioane de lei, în condiţiile în care Adunarea Generală a Acţionarilor a decis ca tot profitul pe anul trecut să fie reinvestit pentru funcţionarea societăţii. “Dacă se continuă în ritmul ăsta, precis vom intra în faliment! De aceea dorim să tragem un semnal de alarmă pentru toţi salariaţii din fabrică, indiferent de funcţie, că măsurile aventuriste ale lui Cătălin Chelu şi celor puşi de el să conducă întreprinderea nu vor avea alt rezultat decât închiderea societăţii şi pierderea locurilor de muncă. Nu ne vom opri aici şi vom continua acţiunile de protest, pentru că dorim să ne păstrăm serviciile!”, spunea înainte de protest Florin Mihai, vicepreşedintele sindicatului, citat de publicaţia “Argeş Expres”. Cu un personaj controversat “la cârmă”, povestea Electroargeş pare să semene cu a atâtor întreprinderi privatizate “la kilogram” după 1989.

În momentul de faţă, Electroargeş este principalul angajator din Curtea de Argeş: 750 de oameni lucrează aici. Întreprinderea a fost înfiinţată în 1971 şi a devenit societate pe acţiuni cu capital majoritar de stat în 1991. După aceea a venit tranziţia. Mai există o fabrică Dr. Oetker, Steinel Electronic, Selectra Grup și alte câteva.

“În general, firmele şi-au restrâns activitatea. A dispărut întreprinderea de porţelan şi fabrica de mobilă”, aminteşte primarul Diaconu. Ce se anunţă pentru perioada următoare? “Există speranţă. De creştere nu ştiu, dar de menţinere. Cred că lucrurile vor stagna”, încheie el.

TURISMUL, SINGURA ŞANSĂ

Curtea de Argeş vrea să fie capitală

În dimineaţa zilei de 31 august 2010, primarul Nicolae Diaconu pleca spre Bucureşti pentru a semna un contract de finanţare la care visa de un an şi jumătate: “Curtea Domnească de Argeş – capitală a turismului românesc”. Grosul finanţării de 975.000 de lei provine din fonduri europene, doar 3% este suportată din bugetul local. Cu aceşti bani vor fi organizate târguri şi expoziţii, vor fi derulate campanii de promovare şi vor fi amplasate în centru panouri publicitare simple şi electronice.

Titlul sună pretenţios, dar are ceva substrat. Spre deosebire de Mioveni, un oraş crescut practic în jurul unei fabrici, Curtea de Argeş musteşte de istorie. Mănăstirea Curtea de Argeş, ctitorie a lui Neagoe Basarab, ori Biserica Domnească pot fi obiecte importante într-un eventual proiect de turism ecumenic. În plus, aşezarea e aerisită şi are încă destule clădiri vechi. Reprezentanţii primăriei vorbesc şi despre ecoturism, turism de afaceri sau “turism de tranzit”. “Turismul e singura noastră şansă. Se investeşte, dar nu cât ar trebui. E o zonă frumoasă, o zonă turistică, dar…”, spune George, un tânăr de 23 de ani care, spre deosebire de majoritatea colegilor săi de generaţie, a ales să rămână deocamdată în Curtea de Argeş.

Până la punerea în practică a proiectelor, nici sărbătorile de iarnă nu au reuşit să aducă prea mulţi turişti în zonă. Numărul unităţilor de cazare funcţionale din judeţul Argeş a scăzut, la finalul anului trecut, cu peste 10%. Dintre unităţile rămase deschise, peste o treime sunt hoteluri, 31% sunt pensiuni agroturistice, iar 22% sunt pensiuni turistice urbane. Faţă de sfârşitul lui 2009, oferta vilelor turistice a scăzut cu 28%, cea a hotelurilor cu 26%, a căsuţelor turistice cu 8,8%, iar a pensiunilor agroturistice cu 2,5%.

Publicat în „Evenimentul zilei” din 27 mai 2011

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


filme porno romanesti filme porno filme porno filme xxx filme xxx filme xxx filme porno romanesti xnxx