După bariere

Întreabă de ARENA la barierele de pe Dr. Grozovici și un portar o să te măsoare scurt și o să te așeze în cutiuța lui cu drogați. Imediat la stânga, între alea două ambulanțe. Din clipa aia o să fii un drogat, ca ăia care se usucă și se ceartă prin curte și vorbesc despre morți, pe sub copaci, sub streșini, lângă alea două ambulanțe. Treci de omul cu piele galbenă, cu ochi galbeni și cu pansament pe gât, pe care un alt drogat îl privește cu milă și cu dezgust, ăsta într-un an e gata, ce să mai, are și burta umflată. El nu e mort, tu nu ești mort, schimbă subiectul. Ai o țigară?

Calcă piedestalul verde și încearcă ușa, mâner e doar pe dinăuntru și se deschide când începe programul. Dar după ce intri o fâșie lungă din lumina după-amiezii o să se întindă peste linoleum, până la scaune și până la automatul de apă. Săru’ mâna, doamnă. Gustă răcoarea și prospețimea, ia un pahar de la recepție și pune-ți apă de la automat, automatul o să țiuie, o să se aprindă în albastru și o să lase apa să curgă ca dintr-un izvor pentru roboți. Mâna o să tremure puțin, deși nu-i decât o altă întâlnire între biologie și tehnologie și chimie, te descurci. Lasă buletinul la recepție, dacă ești deja înscris la substituție. Dincolo de ușă, chiar după colț, se dă metadonă, un amestec de molecule gemene. Nu vă supărați, pot să le iau fărâmițate?

Dar pe tine nu te interesează chestia asta, ci doar câteva fapte incontestabile, dovedite științific, cum că metadona o să-ți dea o ușoară stare de somnolență, dar o să-ți țină mașinăria în funcțiune pentru încă o zi și o să poți să te duci la muncă, iar oasele n-o să se rupă azi.

Acuma e clar mai bine. Te uiți peste pereții rotunjiți ca într-o catedrală, în care-s scobite geamuri și uși. Apoi vezi treninguri, adidași, fețe. Uite o geacă cu Security, uite o bluză cu steagul Jamaicăi. Ce faci, frățioare? Uite-l și pe Alex, puștiul ăla negricios de pe Ștefan cel Mare. Salută-l și întreabă-l de familie și de muncă, vorbiți ca oamenii.

Copilul e bine?
Da, e sănătos, n-are absolut nimic.

Te-ai angajat undeva?
Da, da, lucrez.

Unde?
În Carrefour, la parcare. Câte 16 ore pe zi.

Cari?
Căruțuri, strâng pe jos mizeria. De la 6 dimineața până la 10 seara, o zi da, o zi nu.

Ce faci când nu muncești?
Stau cu aia mică acasă că, uite, soția e internată.

Și te descurci?
Mă descurc, normal. Stau cu aia mică, îi schimb pampersul. Acuma stă cu frate-miu. Trebuie să mă duc acuma să-i cumpăr pampers, alea. Mă duc acasă.

Ce planuri ai?
Să plec afară, dacă-mi ajută Dumnezeu.

Unde?
În Spania. La Valladolid, în Spania. Să muncesc, să pot să strâng niște bani, să vin în țară să-mi iau o căsuță, ori la țară, oriunde. Să-mi iau o căsuță: acoperișul meu, casa mea, că nu am deocamdată.

Și dacă e să pleci, iei și soția, și fetița?
Da. Avem toți trei pașaport.

A, deci deja ți-ai făcut.
Da, da, avem pașapoarte.

Te însori?
Da, să-mi fac nunta cu soția mea și să trăim o viață liniștită.

Dar el știe, cum știi și tu, că nu-i așa de simplu, mai ales acuma că iubită-sa e internată. A cunoscut-o la el acasă, acum doi ani. Denisa trecea pe acolo să-și ia doza, înainte să iasă ca să se prostitueze.

“… Era prea obosită, era 6 dimineața, s-a întins direct în patul meu. Eu intrând în camera respectivă și văzând-o, n-am mai trezit-o, am lăsat-o acolo. M-am pus și eu lângă ea și așa s-a înfiripat relația asta între noi doi.”

Denisa a aflat că are HIV când era deja însărcinată cu el. Fetița are acum un an și două luni, stă mai mult cu fratele lui Alex, și cică-i sănătoasă. Frate-su mai mic are 13 ani și e singurul din familie care n-a avut de-a face cu drogurile. Era și-un frate mai mare, dar ăla s-a spânzurat când avea 23 de ani, făcuse o depresie nasoală de la legale.

“… Deci să vezi și tu cât de mult contează chestiile astea, metadona. Pentru că ai ceva asigurat care nu ți-e rău zilnic. Vii, ți-l iei liniștit și te duci acasă.”

Nu te răsuci în scaun, nu te mănâncă pielea, nu te doare pieptul, ți se pare. Ascultă-l pe băiatul ăsta cum pune viața în fraze egale, uite că pe drumuri strâmbe a ajuns la început.

“… Și într-o seară, mătușa mea, care se droga și ea de fel, a lăsat o seringă cu cinci unități la capul lu’ bunică-mea. Și eu atunci am fost la o cotitură de-asta în viața mea, că nu știam: să iau seringa să mă droghez, să n-o iau. Și-am luat-o, până la urmă.”

Maică-sa a fost închisă pentru trafic, taică-su e și acum la pușcărie pentru furt. Veri, mătuși, tot neamul e împărțit între seringi și pușcărie. Acum vreun an a ajuns pe bunică-sa la Târgșor 1, au găsit-o cu o bilă de un sfert de gram. Mai are vreo opt luni și iese. N-a ajuns pe la ea s-o vadă, dar i-a mai trimis câte 500 de mii, să aibă de țigări și alte alea. Dacă n-ai țigări, în pușcărie ești distrus.

Da, Alex are pașaport, dar sunt atâtea lucruri care-l țintuiesc aici, în perimetrul delimitat de parcarea de la Carrefour, apartamentul închiriat de pe Ștefan cel Mare și centrul ARENA. Dacă e să plece, trebuie să fie pe picioarele lui, să n-aibă nevoie de metadonă. Cu o lună înainte să plece o să se lase cu totul. Până atunci are nevoie de locul ăsta, el și alte sute de nenorociți care au fost și încă sunt, și cere statului nu o mână, ci un deget de ajutor.

“… Că la banii care se învârt și se duc pe prostii, măcar un sfert din sfert să ne dea și nouă aicea, să putem să ne luăm și noi tratamentul, să fim oameni normali. Că majoritatea care-și iau tratamentul încep și muncesc, se cumințesc, nu mai recidivează în infracțiuni și chestii d-astea. (…) Moare atâția oameni și tot nu-i interesează pe nimeni. Zilnic. Deci Vlad, eu îți jur că dacă tu vii la trei-patru zile aici, eu pot să-ți spun: a murit ăla, peste trei zile a murit Y, peste patru zile a murit altul. Deci așa: mor pe capete.”

Fuge să cumpere pamperși și după aia acasă. Zi-i Baftă sau Ai grijă, ceva, oricum sună ca dracu’.

Afară îl găsești pe Sorin, împarte seringi și prezervative din ușa ambulanței. Care-i treaba? Până acum vreo lună făcea chestia asta într-o cămăruță, într-un corp al spitalului, dar spațiul e în renovare și s-a mutat aici. Nu doar spațiul s-a îngustat, ci și timpul: până de curând, programul de distribuit seringi era de opt ore, acum s-a înjumătățit. În plus, au rămas doar doi oameni din trei, el și Ramona, medic nu mai e. Înainte, când erau ceva bani, dădeau și tampoane cu dezinfectant, fiole cu apă distilată, medicamente, unguente, lumea încă întreabă din ele. S-a tăiat din fonduri, s-a tăiat din salarii, s-a tăiat din program.

Harm reduction-ul se întoarce în vremea începuturilor, când poliția oprea mașina ARAS-ului ca să-i ia la rost că ce caută seringile alea folosite la ei și mai toată lumea credea că dacă le împarți seringi drogaților, nu faci decât să încurajezi consumul.

Tocmai a venit unul cu o pungă de seringi folosite și le pune în găletușa galbenă. E vara lui 2014, iar Sorin e încă în ușa ambulanței, Dă mâna cu Sorin și du-te-n treaba ta, îmbrățișează bulevardul, traversează doar prin locurile marcate, lasă telefonul, cumpără-ți mere și glucoză, profită acum.

Articol realizat cu sprijinul Romanian Harm Reduction Network

Foto: Vlad Dumitrescu