Laser peste tuș

Un polițist l-a sunat într-o zi pe doctorul plastician Tamir Mosharrafa, să-l întrebe dacă poate ajuta o tânără care avea un tatuaj pe gât și o cicatrice pe antebraț. Page fusese salvată dintr-o rețea de trafic de ființe umane, tatuajul era numele fostului ei proxenet, iar cicatricea era un simbol săpat cu un cuțit, ca titlu de proprietate.

Pe la 9 seara, două mașini cu lumini albastre și tot tacâmul au oprit în fața cabinetului șic din nordul Phoenix-ului, acolo unde de obicei vin doamne cu intenții de implanturi și alte îmbunătățiri. Noua pacientă a doctorului Tamir era îmbrăcată în uniformă portocalie și avea cătușe. “I-am întrebat pe polițiști dacă e acuzată de ceva și au zis că nu, cătușele sunt pentru propria ei protecție”.

Societatea a creat un scenariu pentru cazuri ca astea, și de fiecare dată “asta e viața pe care prostituatele au ales-o, e ceva în neregulă cu ele, și-o merită”. Dar fata fusese răpită de acasă la 12 ani, după ce proxenetul a văzut-o într-o parcare, cu părinții, și a făcut o obsesie pentru ea. După ce-a pus mâna pe fată, a băgat-o imediat pe droguri, și așa a ținut-o conectată la lumea lui vreme de șase ani. Când au găsit-o polițiștii, era legată de un pat, iar niște bărbați își așteptau rândul s-o violeze. Page a avut nevoie de detoxifiere fizică, apoi de reabilitare emoțională, un proces chinuitor. “În situații de felul ăsta, e greu să reînveți să alegi, fie și ce vrei să mănânci la prânz”.

Doctorul Tamir s-a văzut cu ea odată la șase săptămâni, a scos tatuajul cu laser, i-a operat antebrațul. La un an după, s-a văzut întâmplător cu polițistul care se ocupa de ea și l-a întrebat ce-i face pacienta. Page s-a sinucis cu o zi înainte să facă 19 ani.

“Sunt rele pe lumea asta pe care nu poți să le treci cu vederea”, spune doctorul Tamir. Pe birou, printre mingi de golf și pungi cu silicon, are pozele în alb și negru ale celor două fetițe ale sale. Până la acel caz, credea că traficul de ființe umane se întâmplă undeva în țări de lumea a treia. Mai aproape, poate prin metropole precum New York sau Los Angeles, dar nu în Phoenix.

Desigur, cifrele sunt puține și inexacte. Ca idee, un studiu din 2001 arăta că între 243.000 și 285.000 de tineri americani ce locuiesc în apropierea granițelor sunt expuși traficului de ființe umane, iar Phoenix-ul, aflat la nici trei ore de Nogales, Mexic, s-ar încadra perfect în zona asta. Frontiera de sud rămâne un punct fierbinte pe harta infracțiunilor de tot felul, chiar și după ridicarea imensului gard. Câteva cazuri ce implică Arizona sunt incluse în baza de date a Biroului Națiunilor Unite pentru Droguri și Criminalitate (UNODC).

Originea traficului către America de Nord, America Centrală și Caraibe (% din totalul victimelor depistate, 2010-2012) Sursa: UNODC

După acel caz, doctorul Tamir a scos multe tatuaje, fiecare cu doza lui de rău diluată în tuș. În 2010, medicul a început să colaboreze cu Phoenix Dream Center, un ONG care se ocupă de persoane vulnerabile, iar de atunci vine la centru odată la șase săptămâni, cu laserul după el. E nevoie de patru până la opt ședințe pentru a scoate un tatuaj cu totul, până la “absolvire”. Au fost sute de beneficiari, și poate mii de desene de tristă amintire. Durerea fizică atrage dureri din trecut, și așa a aflat de la o fată cu tatuaj pe piept că fusese vândută pe droguri către un proxenet pe când avea cinci ani, iar acesta a crescut-o până când a început să “producă”. Tamir visează ca într-o bună zi să aibă de scos doar tatuaje de pe petrecăreții din weekend-uri la Las Vegas.

De cele mai multe ori, decizia de a renunța la tatuaje reprezintă ultima etapă în reintegrarea socială a unei foste prostituate / consumator de droguri / pușcăriaș. “Până nu sunt convinși că nu se vor întoarce acolo, nu sunt pregătiți să renunțe la semne. Nu-i văd la început de drum, ci într-o etapă în care viața de până atunci se vede în oglinda retrovizoare, atât cât se poate.”

În cazul femeilor obligate să se prostitueze, numele “proprietarului” e desenat pe gât sau deasupra pieptului, cât mai vizibil. De multe ori, sunt profesionist făcute. Tatuajele de prin pușcării – ce ilustrează tot felul de chestii, de la apartenența la un clan până la vreun pornoșag mărunt – sunt mai amatoricești, în special din cauza materialelor puține și proaste. Din ce-a auzit de la pacienți, tușul e obținut din cenușă de tuburi de șampon și impregnat în piele la adâncimi diferite, cu scule improvizate. Dar chiar și amatorii își iau treaba în serios: “Vor ca lumea să vadă tatuajul și să se întrebe: «Uau, cine l-a făcut?» E o afacere pentru ei”.

Ca regulă generală, doare mai rău când îți scoți un tatuaj decât atunci când ți-l faci. Mulți se împestrițează la beție ori sub influența drogurilor, dar când renunță la sirenă sau la numele iubirii de-o seară sunt treji pe de-a-ntregul. Atunci se vede cel mai clar diferența de calitate: cele făcute de amatori sunt mai greu de șters.

Brațul alb al laserului domină cabinetul ăsta strâmt. Perdele albe, perete violet, chiuvetă, tablouaș cu flori, panou dintr-ăla cu litere din ce în ce mai mici. La capătul brațului, o tijă se mișcă precis peste bucăți de piele, iar când toată lumea are ochelarii de protecție la ochi se aprinde o lumină roșie și se aud bipuri ca la monitoarele cardiace și pocnituri repetate, ca și cum cineva ar încerca să aprindă o brichetă fără succes. Laserul e setat la o anumită lungime de undă, ce corespunde unei culori. Acesta încălzește tușul, îl descompune, iar corpul îl absoarbe. Procesul se numește fototermoliză selectivă și e folosit și pentru alte chestii, cum ar fi epilări definitive și tratarea unor leziuni ale pielii.

Doctorul Mosharrafa are două asemănări pentru durerea pe care o pricinuiește semenilor: un elastic care te lovește sistematic sau o opăreală cu grăsime încinsă. După strâmbăturile și transpirațiile tatuaților, a doua variantă pare aia pe bune. Ibuprofenul și gheața ajută, zona trebuie hidratată întruna. După aia rămâne tot ce nu e cerneală.

GALERIE FOTO

Phoenix, 27 februarie 2015