Am decolat abia de vreo 15 minute din Washington D.C.*, așa că din avion se mai vede încă toamna adevărată, aia cu miros de plăcinte cu scorțișoară, cu bucăți galbene de pădure tăiate de curbele terenurilor de golf. Îmi închipui că acolo, jos, o crosă mușcă verdeața, iar proprietarul urmărește nemișcat traiectoria mingii, în timp ce încearcă din răsputeri să amorțească gânduri de afaceri.

Continue reading →

Lassi Alhorinne poartă șapcă albă cu ditamai cozorocul, cămașă semitransparentă, barbă neglijentă, pantaloni hipsterești cu “I inimă ceva” și un câine alb în vârstă de șase luni în lesă. Consideră că e o investiție bună animalul ăsta, îi aduce între 10 și 15 ani de viață. Lassi e un actor finlandez în vârstă de 42 de ani, și cel mai probabil, a preluat înfățișarea și gesturile adolescentine de la puștii cărora le predă actoria. Zice despre ei că învață teatru ca să devină nimic și că unul dintre țelurile sale ca pedagog este să-i facă să rămână în viață. Lui aproape că nu i-a ieșit. Continue reading →

Știu acum cum arată un milion de dolari. Când am ajuns în fața lui, era strâns sub o piramidă de sticlă, pe o masă cu postav verde, în spatele unor stâlpi cu cordon, cu un tapet roșu pe fundal. În cazinoul Binion’s din buricul Las Vegas-ului, oricine se poate poza cu grămăjoara asta, de preferință cu speranță și bucurie în priviri. 10.000 de bancnote de câte o sută de dolari, aranjate la milimetru. Niște bilete de bancă banale, tratate precum o operă de artă postmodernă. “Uită-te din lateral”, mă sfătuiește unul dintre însoțitori. “Din lateral îți dai seama că-s bani adevărați”. Într-adevăr, prin sticlă se văd muchiile murdare ale bancnotelor, îți dai seama că au părăsit mulți stăpâni înainte să se reunească într-un cazinou kitschos din mijlocul unui deșert american. Continue reading →

• De cum am ajuns aici, am grăbit pa­sul, și nu trebuia să fiu undeva la oră fi­xă. E un ritm sfânt al orașului, căruia toți lo­cuitorii, fie ei permanenți sau de-o zi, i se su­pun. Lu­mea aleargă pe trotuare cu că­­ru­cioa­re, măsuțe portabile, fiecare cu ce-a găsit prin casă. În numele sfântului ritm, u­nii ce­tățeni își riscă viața și traversează pe ro­șu, în goană. Un camion de Red Bull toc­­mai face colțul pe Fifth Avenue: ar pu­tea să poarte girofar, precum ambulanțele.

Continue reading →

Photo by Deanna Alejandra Dent

Ventilatoare mari se rotesc peste fiecare cameră din apartamentul în care stau. Tavanul e din plăci masive din beton, special conceput să respingă căldura, să mențină o atmosferă plăcută în interior, în ciuda faptului că afară se întinde ditamai deșertul. 78 de grade Fahrenheit e aproape de temperatura ideală, nu mai stau să calculez acum cât vine în Celsius. Americanii se scuză de fiecare dată că folosesc Fahrenheit, deși nu-i atât de grav. Continue reading →

Tall Americano are 250 ml și e abia cea mai mică dintre cafele. E neagră, fără cine știe ce aromă, și vine de fiecare dată până-n buza paharului. Pe cele mari aproape că trebuie să le apuci cu amândouă mâinile, cu grijă mare să nu te opărești. Când vine vorba de cafea, nu există discriminări: ziua corporatistului, a șantieristului și a șefului cel mare începe cu porții identice, la doi dolari jumate bucata. Nimeni nu se oprește să bea tihnit la vreo terasă, nu există dichisuri precum ceșcuțe din porțelan, bucăți mici de ciocolată și fursecuri așezate alături pe o farfuriuță, nu există așteptări. Cafeaua are locul ei, un suport special în dreapta șoferului, și e sorbită pe îndelete în timpul celui mai apropiat blocaj de pe autostradă.
Continue reading →

Strasbourg, 16 aprilie 2014. Înainte să dezbată reacția Uniunii la tensiunile din Ucraina, europarlamentarii comemorează 100 de ani de la Primul Război Mondial, iar neamțul Daniel Cohn-Bendit ține să împărtășească o istorie personală. O tot zice când merge prin școli, dar e bună și acum, în ultima sa zi de plen în Parlamentul European. Domnul Cohn-Bendit fost conceput imediat după debarcarea din Normandia, la prima reîntâlnire de după război a părinților săi. “Dacă aș fi putut vorbi în prima zi a vieții mele, să le spun părinților mei că în Europa nu vor mai fi granițe, ar fi zis că vorbesc prea devreme și că zic doar prostii”, continuă el, iar sala asta rotundă populată de eurosceptici, euromoderați și euroentuziaști se amuză. Continue reading →