Sursa: The Innocence Project (http://www.innocenceproject.org/cases-false-imprisonment/ray-krone)
Ray Krone a avut un motiv întemeiat să participe la Extreme Makeover, show-ul acela în care niște chirurgi plasticieni își puneau bisturiele la bătaie întru înfrumusețarea cetățenilor americani, ca după aia rudele, prietenii și publicul larg să plângă de bucurie la vederea rezultatului. Cu trei ani înainte de emisiune, Ray Krone fusese eliberat din pușcărie, după ce stătuse acolo zece ani pentru o crimă pe care n-a comis-o. Trei din anii ăștia a fost condamnat la moarte, iar după rejudecare pedeapsa s-a transformat în 25 de ani de închisoare.
La Extreme Makeover lui Krone i-au adăugat ceva păr, i-au ridicat bărbia, i-au reparat ochii și mai ales i-au pus cinci dinți noi în față, fix dinții ăia stricați care l-au băgat în pușcărie. În 1992, când a devenit principalul suspect în cazul uciderii unei chelnerițe, în spatele unui bar din Phoenix, anchetatorii au constatat că dantura lui se potrivea întrucâtva cu mușcătura găsită pe trupul femeii. De atunci, presa l-a poreclit “ucigașul cu dinți strâmbi”, iar asta n-a fost tocmai un lucru plăcut. Show-ul l-a făcut cam cu vreo 15 ani mai tânăr, avea să precizeze Krone, dar sunt și cicatrici pe care niciun plastician nu le poate întinde sau acoperi. S-a dus în fața camerelor pentru că știa că o să-și poată spune povestea și a avut dreptate: 8 milioane de oameni l-au văzut.
De-a lungul anilor, avocații apărării au adus dovezi că expertiza inițială n-a fost făcută cum trebuie, dar n-a contat. “În cazul primului proces, desfășurat la șapte luni după ce-am fost arestat, știam că sunt nevinovat și că n-am făcut nimic. Am fost uimit că m-au condamnat, dar nu mi-am făcut mari griji în legătură cu asta. La a doua [condamnare], studiasem drept în închisoare și știam că povara adevărului era pe umerii acuzării. Am prezentat trei analize ale mușcăturii făcute de experți. Procesul a durat șapte săptămâni, nu trei zile, ca la primul proces, juriul a avut dubii, dar cu toate astea am fost condamnat la 25 de ani”, mi-a povestit Krone.
Au trecut ani în șir până instanța a acceptat probele, iar când asta s-a întâmplat, a fost eliberat. Ca el sunt mulți. Până pe 15 mai 2015, 153 de condamnați la moarte au fost declarați nevinovați în Statele Unite. Trei dintre ei au petrecut câte 39 de ani după gratii. 4,1% din cei condamnați la moarte sunt de fapt nevinovați, constată un studiu publicat anul trecut. Nu pare o cifră foarte mare, însă are potențialul de a da ceva frisoane la nivel înalt.
Justiția își recunoaște uneori greșelile. George Stinney Jr, un negru de 14 ani condamnat la moarte, a fost găsit nevinovat anul trecut. Chestia e că trecuseră deja 70 de ani de la execuția sa. Călăii au notat că era prea mic pentru scaunul electric și curelele nu-l puteau ține ca lumea. A trebuit să fie așezat pe o Biblie ca electrodul să-i ajungă la picior. “Sistemul e atât de defect, din toate punctele de vedere, încât oricine poate să-și dea seama că e o idee foarte proastă”, spune Stacy Rector, director executiv al organizației Tennesseans for Alternatives to the Death Penalty. Rector a devenit interesată de subiect în 1999, când era membră a unei organizații religioase și a ajuns să-l consilieze pe Steve Henley, condamnat la moarte pentru uciderea a doi bătrâni. I-a fost alături timp de zece ani, până în momentul execuției. Hanley n-a recunoscut crima nici în ultimele clipe de viață.
Din datele strânse de organizație, instanțele aplică pedeapsa cu moartea în mod disproporționat: săracii, negrii și bolnavii psihici au mereu întâietate.
Americanii par în prezent ceva mai rezervați în privința aplicării pedepsei cu moartea. 63% din populație era în 2014 în favoarea execuțiilor, față de 80% în 1994.
Pașii către o răsturnare de situație în rândul opiniei publice sunt destul de întortocheați, arată Rector. De exemplu, faptul că dozele letale sunt tot mai scumpe i-a făcut pe unii oficiali să vorbească despre reintroducerea la scară largă a scaunului electric. “Asta ar face ca acest conflict să continue la nesfârșit. Oamenii nu par să înțeleagă că, dacă încerci să peticești o soluție, e mai rău. Sunt destule alternative foarte dure la pedeapsa cu moartea”, consideră ea.
Înainte să fie el însuși condamnat, Ray Krone era în tabăra “pro-execuții”. “Credeam în sistemul de justiție. (…) Fusesem învățat să cred în sistem, să fiu convins că cei care ajung acolo sunt cei mai răi dintre cei răi. Mi se părea că se face dreptate”, spune “Ucigașul cu dinți strâmbi”. Știe să-și spună povestea: de câțiva ani merge pe la tot felul de conferințe și prezentări pentru studenți la Drept, ca membru al organizației Witness to Innocence, ce pledează pentru eliminarea pedepsei cu moartea în SUA. Călătorește, cunoaște oameni, vorbește. Asta îl face să creadă că cei zece ani n-au fost chiar degeaba.
O versiune a acestui articol a fost publicată în revista “Opinia studențească”